Skip to main content

Senat Junior, din nou la Oradea

International School of Oradea a înscris în Grupul de prietenie copii – senatori o clasă de elevi care i-a adus o mare bucurie senatoarei Arina Moș: Incredibil de inteligenți, informați, curajoși și asumați au fost acești copii în discuția cu mine. M-au întrebat chestiuni ce țin de organizarea parlamentară, dar și de finanțarea activităților senatorilor. Mai mult decât atât, m-au topit cu empatia lor. Au vrut să știe neapărat ce putem face pentru copiii fără posibilități materiale, care nu au o locuință a familiei și care se luptă cu lipsurile.“  

Arina Moș le-a prezentat în detaliu proiectul Senat Junior, singurul de acest fel dezvoltat de o instituție publică din România, le-a prezentat site-ul senatjunior.ro și i-a învătaț cum să caute informații despre legi și activitatea Senatului.


Suntem extrem de încântați să constatăm cu fiecare întâlnire senator – elevi că cei mici sunt interesați de societate și de viitor, dar mai ales de soluții.
Senat Junior li se adresează direct, iar dialogurile lor cu senatorii nu se încheie până nu vin și ei cu propuneri concrete. 

Mulțumim, International School of Oradea, pentru invitația de a vă trece pragul și pentru ocazia de a cunoaște elevi cu adevărat speciali!