Skip to main content

Senat Junior, la Colegiul Economic Kirițescu din București

Mai multe clase din Colegiul Economic Costin C. Kirițescu din București au făcut cunoștință cu Grupul de prietenie copii – senatori, din cadrul Senat Junior. Senatoarea Silvia Dinică a explicat copiilor în ce constă activitatea senatorilor și care este parcursul unei inițiative legislative. Fiind la un profil economic, elevii de aici au pus în discuție probleme din relația angajat – angajator și respectarea drepturilor în muncă.

Activitățile practice din cadrul întâlnirii au fost inspirate de fișele pe care le găsiți în secțiunea Jocuri de pe site. 

Cu clasele de liceu subiectele de interes au fost bursele sociale, votul de la 16 ani, dar și posibilitatea de a putea obține permis de conducere la vârsta de 16 ani.
Important de menționat că în cadrul discuțiilor cu clasele mai mari a apărut nevoia mare de consilieri școlari și de efort în zona de consiliere a copiilor. 


Senatorii din Grupul de prietenie copii – senatori vor dezbate cu cei mai mici cetățeni, pe tot parcursul anului școlar, vor răspunde curiozității acestora și vor participa la întâlniri cu clase din întreaga țară.