Senat Junior vă dorește o vacanță minunată!
Trebuie să știți că am avut peste 60 de întâlniri cu clase din toată țara de la debutul programului, în luna februarie.
Primele întâlniri senatori – copii în format fizic au început chiar mai devreme, în luna ianuarie, Senatul dând startul luna următoare întâlnirilor online.
Cronologic, pe 1 iunie 2022 a luat naștere proiectul Junior, pe 20 noiembrie s-a înființat Grupul de prietenie copii - senatori, iar din ianuarie, așa cum spuneam, au început lecțiile despre rolul Senatului și activitatea senatorilor, ținute de membrii Grupului în fața claselor de copii curioși și deosebit de implicați.
Deschiderea profesorilor de la clase și interesul lor pentru Senat Junior ne-au adus față în față cu elevi începând de la clasa a II-a și terminând cu elevi de liceu. Vă mulțumim!
Prețuim implicarea tuturor, elevi și profesori, directori și consilieri școlari, dar în egală măsură suntem de acord că vacanța este un timp binemeritat de încărcat bateriile 😊
Vacanță minunată tuturor!